Celebra actriță de origine turcă – Neslihan Atagül. Cariera în cinema și modelling. Prezența pe rețelele sociale. Relația cu Burak Ozcivit, în afara camerelor de filmări.
Actriță și modelă, denumită perla spectacolelor televizate din Turcia, Neslihan Atagül a cucerit mii de inimi ale telespectatorilor, datorită frumuseții și talentului său nemărginit.
La vârsta de 14 ani, fata a decis că vrea să devină o stea și a transmis fotografiile sale mai multor agenții de publicitate.
Ulterior, aceasta a fost observată, participând la astfel de reclama, precum Tofita, Valenza Kids, Sütaș etc.
Dar cu adevărat faimă i-au adus rolurile din serialele turcești, cum ar fi ” Fatih Habriy” și „Kara Sevda„.
Biografia actriței Neslihan Atagül
Frumoasa brunetă s-a născut la Istanbul, pe data de 20 august 1992, într-o familie săracă. Mama actriței este originară din Belarus și toată viața a fost casnică, fiind dedicată gospodăriei, fiicei și fratelui ei mai mare cu 7 ani – Ilcae, iar tatăl vedetei a fost șofer.
Încă de mică fata se mândrea cu o înfățișare izbitoare și nestandardă, cu ochi mari și o combinație neobișnuită de sânge caucazian, sudic și slav.
Prima care a acordat atenție asupra trăsăturilor remarcabile ale viitoarei actrițe a fost, desigur, mama fetei. Ea a susținut-o pe tânără să-și înceapă cariera, inițial de modelă, și a condus-o la diferite agenții de publicitate și modelling.
După absolvirea școlii, Neslihan Atagül a continuat studiile la facultatea de teatru a Universității din Istanbul, pentru a obține abilitățile necesare în actorie la nivel profesional.
Neslihan pe rețelele de socializare
Neslihan își completează zilnic contul de pe Instagram și cel de pe Facebook cu fotografii proaspete din casa sa, de la plimbări, din călătorii și întâlniri cu fanii. Nu este adepta publicităților impuse, fiind o persoană deschisă și simplă.
Dacă doriți să urmăriți celebra actriță din Turcia pe rețelele sociale, atunci nu ezitați să accesați paginile ei de pe Instagram și Facebook:
- Neslihan Atagül pe Instagram: https://www.instagram.com/neslihanatagul/
- Neslihan Atagül pe Facebook: https://www.facebook.com/NeslihanAtagul/
Cariera în filmografie și modelling
Eforturile mamei iubitoare nu au fost zădarnice: frumusețea și fotografiile tinerei Neslihan au fost observate de agenția Neșe Erberk, iar la vârsta de 8 ani fata a apărut deja într-o reclamă de televiziune, după care au urmat filmările pentru brandurile Tofita, Valenza Kids și Sutas.
În filme, starul de televiziune turcească a jucat pentru prima oară la vârsta de 14 ani. Primul rol a fost într-o comedie dramatică „Prima dragoste„. Pentru acest debut, fata a primit premiul Coconul de Aur.
Următorul rol frumoasa Neslihan l-a obținut în 2008 în serialul TV „Yaprak Dökümü„, unde a jucat în 34 de episoade. În anul 2011 a mai interpretat roluri în filmele Canim babam, Hayat Devam Ediyor și altele.
Cariera actoricească a fetei talentate a continuat și în 2012, cu rolul în filmul turco-german „Purgatoriu„. Acest film i-a adus faimă actritei și multe premii la festivalurile internaționale de film în calitate de cea mai bună actriță, printre care: premierea la Festivalul Internațional de Film „Mâine” de la Moscova, la cel de-al 25-lea Festival Internațional de Film de la Tokyo, la cel de-al 45-lea Festival de Film din Antalya etc.
În 2013, serialul „Două fețe ale Istanbulului” a fost lansat pe ecrane, unde Neslihan și Kadir Dogul au jucat rolurile principale. Ficțiunea din peliculă s-a transformat treptat într-o dragoste reală, iar în curând Kadir a luat un loc „legitim” în inima frumoasei cu rădăcini caucaziene.
Anul 2015 s-a remarcat în viața actriței și prin lansarea filmului „Tot ce a mai rămas de la tine” pe ecranele cinematografice mondiale. De acum încolo, Neslihan Atagül va cuceri fanii nu numai din Turcia, dar și din Europa.
În același an, încă un serial renumit a apărut pe micile ecrane, și anume „Iubirea infinită sau Kara Sevda”, iar rolurile protagoniste din dramă le-au interpretat Neslihan Atagül și Burak Ozcivit. Fanii serialului imediat i-au cuplat, ulterior însă actorii au infirmat toate zvonurile, Neslihan accentuând că inima ei aparține doar lui Kadir Dogul, iar Burak a anunțat că se întâlnește cu o altă actriță turcească – Fahrie Evgen.
În 2018, vedeta de televiziune a jucat rolul în filmul “Itiharci”, dar și în “Dip”.
Astăzi, Neslihan continuă să se filmeze în seriale, să fie angajată drept model în agențiile de publicitate și să fie fața mai multor branduri de îmbrăcăminte, accesorii și încălțăminte, cum ar fi celebrele Pantene, Puma și Polaroid Eyewear.
Viața personală a actriței
De la mijlocul anului 2013, Atagül a început să se întâlnească cu actorul Kadir Dogul, iar pe 26 noiembrie 2015 cuplul s-a căsătorit oficial.
Petrecerea de nuntă a avut loc pe 8 iulie 2016, la sărbătoare fiind invitate peste 200 de persoane. De fapt, Neslihan și Kadir planificase să se căsătorească mai devreme, dar căsătoria a fost amânată din cauza morții bruște a tatălui miresei.
Kadir este cu 10 ani mai în vârstă decât soția sa, dar diferența de vârstă nu-l împiedică să-și înțeleagă perfect jumătatea și asta datorită multor aspecte care le au în comun.
Pe lângă faptul că ambii au aceeași ocupație profesională – sunt actori, și Kadir, și Neslihan și-au început cariera faimoasă lucrând în calitate de modele și fiind imaginea mai multor mărci europene de haine.
Articole recomandate
- Tuba Buyukustun – Biografia, Filmografia și Viața personală
- Clasamentul celor mai bogați oameni din România
- TOP 22 vloggeri, bloggeri și influenceri din România
- Stop concert! Harry Styles și-a întrerup manifestarea pentru o femeie însărcinată
- Totul despre Ada Lovelace – mama IT și un geniu înaintea timpului său
Mai mult, ambii au crescut în sărăcie, iar copilăria au petrecut-o în modestie. Acest detaliu i-au ajutat să construiască ulterior o relație frumoasă și fără aroganță cu fanii lor, dar și cu oamenii simpli pe care-i întâlnesc zi de zi. Soții iubesc să călătorească și să obțină bucurie din fiecare zi trăită.
Fapte interesante despre actriță
- Neslihan vorbește foarte bine rusa, deoarece mama ei este născută în Belarus.
- Regizorii preferați ai actriței sunt Tim Burton și David Lynch.
- Actriței îi place să citească cărți, iar printre scriitorii săi preferați sunt Franz Kafka, Carlos Castaneda și Ursula Le Guin.
- Filmul favorit al vedetei este drama din 1988 „The Big Lebowski”.
- Neslihan are o înălțime de 168 cm.