Astăzi:26 septembrie 2023

TOP 30 Cele mai Eficiente și Rapide Rețete de Slăbit ale Vedetelor!

Cele mai renumite rețete de slăbit, ținute de vedetele autohtone și internaționale. Secretele rețetelor de slăbit alimentare. Cum să slăbești rapid și ușor.



Nu este secret că pentru a arde grăsimile, exercițiile fizice nu sunt suficiente. Ele trebuie combinate cu împachetările corporale, masajul și, desigur, dieta specială. În acest articol, am adunat rețete de slăbit eficiente și rapide, care vă vor permite să mâncați corect în lupta contra centimetrilor în plus.

Tematica va aborda atât rețete de slăbit ușoare dietetice și culinare, care conțin alimente cu aport scăzut de calorii, dar și meniurile medicilor și vedetelor autohtone, care adună cele mai bune rețete de slăbit rapid.

Reguli generaliste pentru rețetele sănătoase de slăbit

Toate rețetele de slăbit se bazează pe principiile unei alimentații adecvate. Regulile sunt simple: mâncați alimentele permise, uitați de alimentele interzise și beți în fiecare zi până la doi litri de apă plată.

Excludeți:


  • pâine din făină albă;
  • chifle, furșecuri, paste, toate dulciurile și prăjiturile din făină albă;
  • înghețată;
  • băuturi alcoolice de toate tipurile;
  • orez alb;
  • murăturile și afumăturile;
  • margarină;
  • băuturi carbogazoase dulci, precum și sucurile comerciale.

Dacă nu puteți renunța simultan la tot, făceți-o treptat. Peste o perioadă de timp, vă veți obișnui atât de mult cu alimentația corectă, încât nu veți mai dori să vă întoarceți la stilul vostru de viață anterior.

Produse permise:

  • produse lactate, sărace în grăsimi: chefir, iaurt natural, lapte etc. Acestea sunt necesare pentru a stabiliza tractul digestiv;
  • fructe proaspete și uscate: nu sunt numai delicioase, ci și foarte utile, deoarece conțin multă fibră, datorită căreia alimentele sunt digerate mai repede;
  • alimente proteice: sunt necesare pentru arderea grăsimilor subcutanate. Acestea includ – ouăle, carnea slabă și peștele.

Rețete culinare sănătoase de slăbit

retete de slabit rapid

Astăzi, sortimentul de preparate dietetice s-a extins enorm, iar rețetele care luptă pentru sănătatea corpului vostru au un aspect, de cele mai mule ori, apetisant și plăcut.

În plus, cu rețetele simple la îndemână, oricine poate deveni un specialist culinar de renume. În lista de mai jos puteți găsi cele mai ușoare rețete de slăbit.


Omletă cu spanac la abur

Produse necesare:

  • Ouă – 2 bucăți
  • Spanac – 2 lingurițe
  • Cașcaval ras – 2 lingurițe
  • Sare –  după gust

Gătiți în felul acesta: Mixați ouăle cu sarea. Adăugați cașcavalul și spanacul. Amestecați bine. Ungeți tava cu ulei și puneți amestecul în ea. Gătiți la abur aproximativ 7 minute.

Piure din linte roșie

Produse necesare:

  • Linte – 1 lingură
  • Ardei dulce, de culoare roșie – 1 bucată
  • Rădăcină de țelină – 100 g
  • Ulei de măsline- 3 lingurițe
  • Roșii uscate – 6-8 bucăți
  • Paprica – 1 linguriță
  • Piper negru – 1 linguriță
  • Usturoi – 1 cățel
  • Sare – după gust

Gătiți în felul aceasta: Rădăcina de țelină tăiați-o în bucăți mici, adăugați apă peste ea și turnați și lintea aici. Puneți un cățel de usturoi.

Fierbeți până se înmoaie lintea, iar la sfârșit adăugați sarea. Ardeiul îl coaceți, îl decojiți și îi scoateți semințele. Mixați-l împreună cu lintea.



Adăugați roșiile uscate și condimentați. Puneți compoziția la foc, dar nu fierbeți. Presărați deasupra busuioc.

Mere coapte

Produse necesare:

  • Mere – 1 kg
  • Curmale – 100 g
  • Făină de ovăz – 2 linguri
  • Zahăr brun – 1 linguriță
  • Scorțișoară – 2 g
  • Unt – 20 g

Gătiți în felul acesta: Tăiați capacele de la mere, îndepărtați miezul cu semințe, fără a tăia până la capăt și îndepărtați o parte din coajă.

Mărunțiți curmalele. Amestecați-le cu fulgii de ovăz, zahărul brun și scorțișoara. Umpleți merele cu această compoziție și puneți o bucată de unt deasupra fiecărui măr.

Se coace într-un cuptor încălzit la 180 de grade timp de aproximativ 20 de minute. Merele se servesc calde.

Ciorbă de varză

Produse necesare:

  • Varză albă tânără – 500 gr
  • Mazăre verde – 150 gr
  • Cartofi – 200 gr
  • Morcov – 150 gr
  • Unt – 30 gr
  • Sare – după gust

Gătiți în felul acesta: Această rețetă de supă de varză pentru slăbit poate fi adaptată preferințelor voastre, adăugând oricare legume doriți. Tăiați cartofii și morcovii în cuburi.

Fierbeți un litru de apă, adăugați legumele și gătiți timp de 10 minute. Tăiați varza și adăugați-o în tigaie.

Gătiți 5 minute. Adăugați mazărea verde în ciorbă și mai gătiți 5 minute. Adăugați untul, sarea după gust și mărarul. Serviți supa caldă, cu smântână.

Supă de morcov și ghimbir

Produse necesare:

  • Morcov – 900 g
  • Ceapă – 2 bucăți
  • Usturoi – 4 căței
  • Bulion de pui – 6 căni
  • Ghimbir – 2 lingurițe
  • Lapte – 1 pahar
  • Unt – 40 g
  • Ulei de măsline – 3 lingurițe
  • Sare – după gust
  • Piper negru – după gust

Gătiți în felul acesta: Tăiați ceapa și morcovii. Măcinați ghimbirul și usturoiul. Într-o tigaie, căliți legumele în unt timp de 8 minute.


După aceasta, puneți legumele în bulion și gătiți 40 de minute, până când morcovii devin moi.

Mixați compoziția. Puneți sare și piper după gust, turnați laptele și fierbeți încă un minut sau două.  Serviți cu crutoane.

Clătite de pui cu dovlecel

Produse necesare:

  • Piept de pui – 500 g
  • Dovlecel – 500 g
  • Ouă – 2 buc.
  • Cașcaval – 100 g
  • Pentru sos:
  • Iaurt natural – 250 ml
  • Sare, piper – după gust

Gătiți în felul acesta: Radeți dovleceii de coajă. Presărați- cu sare și lăsați-i 15 minute să lase suc.

Treceți pieptul de pui prin mașina de tocat. Puiul tocat se amestecă cu ouăle și cașcavalul ras. Dovlecelul tăiat se adaugă în carnea tocată. Amestecați totul bine. Încălziți uleiul într-o tigaie.

Prăjiți clătitele pe ambele părți și puneți-le pe un șervețel de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei. Serviți-le cu iaurt.

Macrou umplut, la cuptor

Produse necesare:

  • Macrou proaspăt sau congelat
  • Ceapă
  • Orice legume
  • Ciuperci
  • Cașcaval – 50-70 g
  • Suc de lămâie – 1-2 linguri
  • Verdeață, sare, piper – după gust

Gătiți în felul acesta: Căliți ceapa tocată. Fierbeți ciupercile și alte legume, dacă necesită. Combinați totul, adăugați verdeață, sare și piper și umpleți cu această compoziție macroul.

Stropiți cu suc de lămâie în interior și în exterior. Presărați cu cașcaval ras și coaceți peștele într-un cuptor preîncălzit la 180 °C timp de 25-30 de minute.

Papanași din făină integrală, cu pere (Dieta Rina)

Produse necesare:


  • Brânză de vaci – 400 g
  • Ouă – 2 bucăți
  • Făină integrală – 60 g
  • Pere – 1 bucată
  • Praf de copt – 5 g
  • Vanilie – 2 g

Gătiți în felul acesta: Amestecați ouăle cu brânza. Adăugați para tăiată în cubulețe. Turnați peste cpmpoziție făina, praful de copt, sarea și vanilia.

Amestecați până obțineți un aluat omogen. Lăsați-l să stea 10 minute. Formați papanașii și treceți-i prin fulgii de ovăz din toate părțile.

Puneți-i într-o tavă, pe hârtie de copt, și dați-i la cuptorul încălzit la 180 de grade pentru 10-15 minute, până când se formează crusta aurie.

Biscuiți din ovăz (Dieta Dukan)

Produse necesare:

  • Tărâțe de ovăz – 1,5 linguri
  • Apă fiartă – 1 lingură
  • Ou – 1 bucată
  • Praf de copt – 0,3 lingurițe

Gătiți în felul acesta: Se macină tărâțele în făină și se combină cu apa fiartă răcită. Se amestecă și se lasă 10 minute, astfel încât tărâțele să se umfle puțin. Separați albușul de gălbenuș.

Gălbenușul îl adăugați la tărâțe, iar albușul îl bateți într-un bol până se face spumă. Adăugați praful de copt și, dacă doriți, înlocuitorul de zahăr. Puteți utiliza pulbere de stevia. Acum introduceți albușul. Amestecați totul bine.

Acoperiți tava cu foaie de copt și turnați aluatul cu ajutorul unei lingure. Coaceți prăjiturile la 180 de grade timp de 15 minute.

Roșii umplute în stil italian

retete de slabit usoare

Produse necesare:

  • Roșii – 2 bucăți
  • Mozzarella – 100-150 grame
  • Busuioc proaspăt – 1 buchet mic
  • Ulei de măsline
  • Oțet balsamic
  • Sare

Gătiți în felul acesta: Spălați roșiile și busuiocul. Tăiați roșiile felii, fără a tăia până la capăt pentru a menține integritatea. Tăiați mozzarella în cercuri. În tăieturile de roșii, puneți brânza.

Apoi puneți busuiocul și sarea după gust. Puteți adăuga ierburi. Amestecați uleiul de măsline și oțetul balsamic și turnați compoziția peste roșii.

Legume coapte

Produse necesare:

  • Vinete – 200 g
  • Ardei dulce, de culoarea galbenă – 200 g
  • Morcov – 200 g
  • Usturoi – 1/2 cățel
  • Verdeață – 2 lingurițe
  • Muștar francez
  • Ulei de măsline – 1 lingură
  • Sare – după gust
  • Piper negru – după gust

Gătiți în felul acesta: Tăiați morcovii în cuburi mari. Ungeți forma de copt cu ulei, puneți morcovii. Acoperiți-i cu folie și coaceți 20 de minute la 180 °C. În acest moment, tăiați vinetele în cuburi mari. Tocați și ardeiul. Amestecați legumele proaspete cu morcovul copt.

Sărați, pipărați după gust, adăugați verdeața și usturoiul, amestecați totul. Puneți compoziția din nou în forma de copt și coaceți la aceeași temperatură 40-50 minute.

Piure de conopidă

Produse necesare:

  • Conopidă – 300 gr
  • Lapte – 1 cană
  • Nucșoară – după gust
  • Sare – după gust
  • Piper negru – după gust
  • Apă – 1 cană

Gătiți în felul acesta: Tăiați conopida. Într-o cratiță combinați apa și laptele și le fierbeți, cu un pic de sare. Adăugați varza și gătiți până se înmoaie. Mixați, apoi fierbeți din nou. Condimentați după gust cu nucșoară și piper.

Salată exotică cu creveți și mango

Produse necesare:

  • Mango – 1/2 bucată
  • Creveți – 2 lingurițe
  • Ceapă roșie – 1/2 bucată
  • Ardei iute
  • Arahide prăjite – 20 g
  • Sos chili – 2 lingurițe
  • Sos de pește – după gust

Gătiți în felul acesta: Tocați mărunt ceapa și chili. Tăiați mango în fâșii subțiri. Amestecați totul. Adăugați creveții fierți. Această salată se servește cu sos de ardei iute și cu arahide prăjite.

Clătite din făină de hrișcă, cu banane

Produse necesare:

  • Ou – 1 bucată
  • Zahăr – 3 lingurițe
  • Praf de copt – 0,5 lingurițe
  • Suc de lămâie – 1 linguriță
  • Iaurt sau chefir – 150 ml
  • Banană – 1 bucată
  • Făină de hrișcă – 0,5 cană
  • Făină de grâu – 1 cană
  • Vanilie – 1 vârf
  • Ulei de floarea-soarelui – 3 lingurițe

Gătiți în felul acesta: Pasați banana cu o furculiță, împredună cu zahărul și oul. Turnați iaurtul. Adăugați ambele tipuri de făină, vanilia, sucul de lămâie, frământați totul bine cu o furculiță sau mixați până se înmoaie.

Lăsați aluatul timp de 5 minute. Ungeți tigaia cu ulei. Turnați aluatul cu o lingură. Prăjiți pe ambele părți până când clătitele devin aurii.

Tocăniță din conopidă și cartofi

Produse necesare:

  • Cartofi – 7-8 bucăți
  • Dovlecel – 1-2 bucăți
  • Ceapă – 1 bucată
  • Morcov – 1 bucată
  • Conopidă – 400 grame
  • Pastă de roșii – 3 lingurițe
  • Apă – 350 ml
  • Usturoi – 2 căței

Gătiți în felul acesta: Morcovul și ceapa le prăjiți într-o tigaie. Apoi adăugați cartofii și mai prăjiți 15 minute. Apoi se adaugă dovlecelul, condimentele, se amestecă.

Împărțiți varza în flori și le adăugați la legume. Amestecați apa cu pasta de roșii, sărați și pipărați, apoi o turnați peste legume.

Se adaugă usturoiul tocat și se fierbe timp de 15 minute, până când varza este gata. Tocănița se servește fierbinte, cu verdeață.

Orez cu morcov și ceapă

Produse necesare:

  • Ulei de floarea-soarelui – 80 grame
  • Unt – 50 grame
  • Morcov – 1 bucată
  • Ceapă – 1 bucată
  • Usturoi – 1 cățel
  • Orez – 1 pahar
  • Sare – după gust

Gătiți în felul acesta: Se taie morcovii și ceapa în cuburi. Se prăjesc în ulei vegetal. Apoi adăugați untul și puneți orezul spălat. Se condimentează, se toarnă apă peste nivelul orezului si se pune în centru usturoiul. Se acoperă și se fierbe timp de 25 de minute la foc mic.

Budincă din brânză de vaci (Dieta Dukan)

Produse necesare:

  • Brânză de vaci, slabă în grăsimi – 600-800 grame
  • Ouă – 3 bucăți
  • Tărâțe de grâu – 2-3 linguri
  • Înlocuitor de zahăr (stevia) – 1 lingură
  • Praf de copt – 1 linguriță

Gătiți în felul acesta: Amestecați brânza de vaci, tărâțele, ouăle, îndulcitorul și praful de copt, până când compoziția devine omogenă. Puneți compoziția într-un vas de copt. Se coace 40 de minute până se rumenește budinca. Serviți-o cu iaurt natural degresat.

Zefir (Dieta Dukan)

Produse necesare:

  • Brânză de vaci, degresată – 400 grame
  • Lapte degresat – 300 ml
  • Gelatină – 25 grame
  • Zahăr – după gust

Gătiți în felul acesta: Se înmoaie gelatina în lapte rece timp de 10-15 minute pentru a se umfla. Amestecați brânza de vaci cu îndulcitorul.

Se încălzește laptele cu gelatina umflată până se dizolvă la foc mic. Nu fierbeți! Mixați timp de 1 minut. Combinați cu brânza de vaci și mixați din nou.

Compoziția se toarnă într-o formă acoperită cu hârtie. Se ține la frigider 1 oră. Taiați și presărați cu scorțișoară sau pudră de cacao, dacă doriți.

Ciorbă de ciuperci

Produse necesare:

  • Ciuperci – 250 grame
  • Cartofi – 4 bucăți
  • Morcovi – 1 bucată
  • Ulei de măsline – 2-3 linguri
  • Sare – 0,5 lingură
  • Coriandru – 1-2 buchete
  • Foaie de dafin – 1-2 bucăți
  • Verdeață de mărar/ pătrunjel – 50 grame

Gătiți în felul acesta: Curățiți cartofii și tăiați-i în cuburi. Turnați într-o cratiță aproximativ 2 litri de apă și puneți la fiert cartofii. Curățiți morcovii și dați-i prin răzătoare. Prăjiți-i ușor în ulei vegetal. Curățiți ciupercile, tăiați-le în cuburi sau fâșii și, de asemenea, căliți-le.

Amestecați ciupercile, morcovii și cartofii și gătiți 10-15 minute, condimentând cu sare. Adăugați coriandru și frunze de dafin. Verdeața tocați-o mărunt și presărați mâncarea înainte de a o servi.

Piept de pui pane, la cuptor

Produse necesare:

  • Piept de pui – 400 grame
  • Ouă – 2 bucăți
  • Pesmeți – 100 grame
  • Nuci – 70 -100 grame
  • Sare – 1 vârf
  • Piper negru – 1 vârf
  • Ulei de floarea-soarelui – 1-2 lingurițe

Gătiți în felul acesta: Pieptul de pui trebuie spălat și uscat puțin. Se condimentează cu sare și piper pe toate părțile după gust. Nucile trebuie zdrobite în pulbere și combinate cu pesmeții.

Pentru o culoare mai bogată, puteți adăuga puțin curry. Bateți ouăle într-un bol. Scufundați ușor pieptul de pui întâi în ou și apoi în pesmeți.

Pentru a face crusta mai apetisantă, puteți face un pane dublu. De asemenea, în pesmeții cu nuci puteți adăuga puțină verdeață. Ungeți forma de copt cu o cantitate mică de ulei vegetal sau acoperiți-o cu hârtie de copt. Puneți pieptul de pui și coaceți 20 de minute.

Pârjoale din pește la abur

Produse necesare:

  • Pește alb – 400 grame
  • Ceapă – 1 bucată
  • Morcov – 60 grame
  • Ceapă verde – după gust
  • Sos de soia – 3 lingurițe
  • Sare și piper – după gust

Gătiți în felul acesta: Treceți fileul de pește, ceapa și morcovii printr-o mașină de tocat. Tocați și ceapa verde. Amestecați toate ingredientele, adăugând piper și sos de soia. Formați pârjoale de dimensiuni medii. Gătiți-le la abur timp de 40 de minute.

Rețete de slăbit ale medicilor și vedetelor autohtone

retete sanatoase de slabit

Rețeta de slăbit a lui Valeriu Popa

Printre rețetele de slăbit, cea mai rapidă și ieftină este cea propusă de regretatul bioterapeut, Valeriu Popa, și anume cea bazată pe apă.

Durata curei  poate fi extinsă atât cât vă doriți, iar principiul de bază este să beți în primele 3 săptămâni câte 1,5 litri de apă la temperatura camerei, în prima jumătate de oră după trezire, pe stomacul gol, ca ulterior să măriți cantitatea până la 3,5 litri de apă. Îniante de consum, aceasta se agită de 120 de ori ca să se dinamizeze și să se energizeze.

În plus, pentru rezultate mai mari, puteți expune sticla cu apă la răsăritul soarelui. Abia după 3 ore de la ingerarea apei puteți să luați micul dejun. Pe parcursul zilei, nutriția trebuie să fie bazată pe lactate, fructe și legume, preferabil pregătite raw vegan și excluzând complet carnea.

Un moment important este introducerea în alimentație a plantelor care cresc în zona voastră, deoarece acestea au un câmp energetic asemănător cu cel al corpului vostru.

Ora extremă de cină este ora 19:00.

Rețeta de slăbit a Ioanei Ginghina

Actrița crede cu fermitate în curele de detoxifiere. În plus, evită zahărul şi pâinea, a renunțat la carne și a exclus carbohidrații simpli. Fiind o amatoare de dulciuri, și la acest capitol Ioana a găsit o alternativă.

Acum actrița optează pentru deserturile raw vegane, cum ar fi înghețata din banană, unt de arahide și miere.

La fiecare masă are fructe și legume crude, cum ar fi pentru prânz: salată din roşii, ceapă, avocado, iar pentru cină: vinete coapte, umplute cu roşii şi tofu. Mănâncă des și sănătos, fără fast food, prăjeli și gustări nesănătoase.

Rețeta de slăbit a lui Andrei Laslau

Renumitul chirurg optează pentu dieta ketogenică, care funcționează la fel ca și postul negru de șapte zile. Avantajul acestei cure este că permite foarte multe alimente, precum carnea de orice fel, diferite soiuri de pește și toate categoriile de brânzeturi, cu excepția celei topite.

În schimb, sunt excluse mezelurile, cârnații și afumăturile. Iar dacă vă este poftă de ceva dulce, puteți opta pentru una din aceste două rețete keto:

  1. 3-4 linguri de mascarpone + 3-4 linguri de fructe de pădure amestecate;
  2. măr mic + kiwi feliat + câteva migdale și alune de pădure + 3 pătrățele de ciocolată 85% cacao.

Rețeta de slăbit a Corneliei Marin

Cornelia Marin este nutriționistă și, totodată, prezentatoarea emisiunii “Ajutor! Vreau să slăbesc!”. Femeia susține doar dietele personalizate, care pot crea acea chimie importantă între ingrediente și corpul vostru.

Cornelia Marin consideră că toate curele de slăbit trebuie să fie adaptate organismului și stilului de viață a fiecărui om în parte.

Rețeta de slăbit a Carmenei Bruma

Autoarea cărții “3S – Sănătoasă, Suplă și Sătulă”, Carmen Bruma promovează rețetele de slăbit în 3 zile, dar și o dietă care ajută persoanele să scape de 4 kilograme în doar 6 zile.

Regulile acestei cure sunt destul de simple:

  • 2 litri de apă plată pe zi;
  • 2-3 căni de ceai (orice plantă la alegere);
  • Se mănâncă cu 4 ore până la ora de culcare;
  • Desertul îl constituie doar mierea;
  • Fără pâine din făină albă;
  • Fără zahăr și lapte în ceai sau cafea.

Pentru mic dejun puteți alege câteva din produsele: toast cu roșii și urdă, ouă fierte, cafea, ceai, iaurt natural, fulgi de ovăz, omletă, brânză cu smântână slabe în grăsimi, pâine cu hummus etc.

Pentru prânz puteți alege din: piept de pui la grătar, salată de varză, friptură de curcan, tocăniță de broccoli, pește la abur, cartofi copți etc.

Iar la cină puteți avea: supă de legume (fără cartofi, mazăre, fasole), legume la grătar, supă de roșii, salată grecească, mușchi de vită la grătar, morcovi cruzi stropiți cu suc de lămâie și ulei de măsline etc.

Rețeta de slăbit a Nicoletei Luciu

Constă în mâncarea salatelor de 3 ori pe zi, combinate cu oricare ingrediente doriți (cu brânză, ouă, pește, cartof, mazăre, porumb, carne, alune, semințe, diferite tipuri de uleiuri).

Salata se mănâncă fără pâine! În șase zile, actrița a dat jos trei kilograme.

Rețeta de slăbit a Andrei

Rețeta celebrei cântărețe a constat din ouă, sau roșii, sau cereale, sau brânză pentru micul dejun; supe, sau pulpe de pui la cuptor, sau salate pentru prânz și cam aceleași produse la cină, care avea loc la orele 18:00 și nicidecum mai târziu.

Rețeta de slăbit a Andreei Raicu

Vedeta susține dieta indiană, datoriă căreia poți slăbi cu 5 kilograme în 7 zile. Dieta se bazează pe nutriția disociată, adică în prima zi mănânci doar fructe, a doua zi – doar legume, a treia zi – fructe și legume combinate, a patra zi – 6 banane și 1 pahar de lapte, a cincea zi – roșii, varză, soia și brânză de vaci, a șasea zi – brânză de vaci și oricare legume, în afară de roșii, iar a șaptea zi – suc din fructe proaspete sau orez cu legume.

Andreea Raicu combină acest meniu cu 45 de minute de exerciții fizice zilnice. Ea a exclus ceaiul cu zahăr, cafeaua și alcoolul, suplinind alimentația cu un shake proteic. În plus, vedetei TV îi place supa de linte, mâncărurile din vinete, supa thailandeză și sorbetul de mango, care au beneficii uimitoare asupra corpului, eliminând toxinele, făcând pielea mai strălucitoare și abdomen plat și conferindu-i energie pentru întreaga zi.

Încă un secret al Andreei sunt cele 10 pahare de apă care le beat imp de o zi.

Rețeta de slăbit a lui Cătălin Crisan

Cânterețul de muzică ușoară a reușit să slăbească cu 32 de kilograme în doar 10 săptămâni. Cum? Cu ajutorul unei diete care astăzi îi poartă numele. Aceasta durează 66 de zile şi este alcătuită din 6 etape.

Regulile de bază sunt următoarele:

  • 5 mese pe zi, din 3 în 3 ore;
  • Fără gustări între mese;
  • 3 litri de lichide pe zi (fără sucuri);
  • Ultima masa – la orele 20:00;
  • Fără ulei.

Prima etapă durează 2 săptămâni și sunt permise: carne, peşte, mezeluri, cașcaval, ouă, hrean, ceapă, usturoi.

A doua etapă durează 9 zile și sunt permise: legume și lactate, carne și mezeluri, ouă. Sunt interzise unele fructe, nucile, semințele și legumele cu amidon.

A treia etapă durează 12 zile și sunt permise: ouă, cașcaval, legume verzi, carne, mezeluri, puține fructe și lactate.

A patra etapă durează 3 zile și se mănâncă: fructe, legume şi lactate. Apoi se include carnea şi mezelurile

A cincea etapă are 8 zile, unde se permit aceleași produse, iar a șasea etapă, care durează 10 zile, este alternativă: o zi de fructe şi legume, apoi o zi de carne, mezeluri şi ouă etc.

Fiecare dintre noi visează la o siluetă ideală. Rețetele propuse mai sus, care constau din ingrediente sănătoase și, în același timp, gustoase, vă vor ajuta, cu siguranță, în acest sens.


(Vă rugăm să apreciați!)
Încarc...

Suntem foarte bucuroși pentru că ați vizitat paginile noastre, aveți posibilitatea de a evalua și a comenta orice articol. Împărtășiți opinia sau ideile dvs. Ne străduim mereu să vă aducem cele mai interesante și pozitive noutăți!