Colecția celor mai reușite bancuri cu Bulă, scurte și lungi. Glume cu prostii despre Bulă la școală, la magazin, la biserică. Cele mai tari bancuri și glume cu Bulă și Ștrulă.
Nu există român care să nu ştie sau să nu fi auzit vreun banc cu Bulă! Este cel mai întâlnit personaj în umorul românesc, fictiv, idiot și, în același timp paradoxal, este genial.
În esență, Bulă este neserios și deseori ajunge în situații penibile, dar pe care le depășește cu succes.
A apărut în perioada comunistă, pe la începutul anilor ’60, ca o necesitate a oamenilor de a râde şi o modalitate de a ironiza, fără perdea, regulile impuse de regimul ceauşist. Bulă a devenit faimos şi este considerat de unii un adevărat erou naţional.
Chiar dacă majoritatea bancurilor cu Bulă sunt cu prostii și conțin expresii vulgare, fiind transmise din grai în grai, noi am selectat câteva bancuri scrise cu Bulă, foarte amuzante, dar mai decente, care vă vor ridica dispoziția la maximum!
Bancuri scurte cu Bulă
La școală, Bula este scos la tablă pentru a comenta propozitia „Ana are mere”. După o clipă de gândire, vine răspunsul lui Bulă: „Acum, Ana are mere. Dar, peste vreo zece ani când și-o pune silicoane, Ana va avea… balcoane!”.
Bulișor îl întreabă pe Bulă, tatăl său: -Tati, într-o intersecție, cine are prioritate? -În teorie, dreapta. În București, țăranul.
Bulă se duce la poștă să trimită o scrisoare în străinătate. -Par avion? îl întreabă funcționara. Bula o privește mirat și apoi răspunde: -Nu, nu păreți!
Bulă absentează o zi de la şcoală. A doua zi, când vine, profesoara îl întreabă: – Unde ai fost, ieri, Bulă? – Am fost cu vaca la taur, doamna profesoară! -Bine, Bulă, dar nu putea să facă tatăl tău asta? -Ba da, dar taurul o face mai bine!
Bula către tatăl său: – Tată, am două întrebări! Prima: pot să primesc mai mulţi bani de buzunar? Iar a doua: de ce nu?
Se întâlnesc Bulă şi cu Ştrulă: – Ce faci Bulă, cum îţi merge? – Bine, am intrat în afaceri cu un cumnat. Am deschis un magazin. – Da? Cu ce? – Cu ranga!
În timpul orei de română învățătoarea le dă elevilor de învățat pentru a doua zi, poezia lui Mihai Eminescu, „Și dacă ramuri bat în geam”.
A doua zi învățătoarea ascultă pe toți elevii și când ajunge la Bulișor acesta încearcă să își amintească poezia: -Și dacă ramuri bat în geam… Și dacă ramuri bat în geam… Mă enervez și tai copacul!
-Care fluviu e mai lung: Prut sau Mississippi? -Mississipi. -Bravo, măi Bulă! Și cu cât este mai lung? -Cu șapte litere!
Bulă la ora de română. Profesoara: Bulă, conjugă verbul „a merge”! Bulă: Eu merg, tu mergi… Profesoara: Mai repede! Bulă: Eu fug, tu fugi…
Bancuri cu Bulă la școală (potrivite și pentru copii)
Bulă vine acasă de la şcoală şi îi spune mamei: -Mami, azi am luat 10! -Bravo! La ce? -4 la matematica, 2 la istorie şi 4 la gramatică!
Profesorul îl întreabă pe Bulă: -Bulă, ai citit ”Iarna pe uliţă”? -Cum domnu’ profesor, eu nu am citit nici vara pe terasă şi dumneavoastră mă întrebaţi dacă am citit iarna pe uliţă?
– Tati, mi-ai spus odată că ai rămas corigent la istorie în clasa a-VII-a. – Mda, Bulă. Dar de ce îmi reamintești acum? – Vroiam să-ți spun că… istoria se repetă!
Copiii sunt întrebați la școală ce meserie ar prefera. Ionel: – Eu mă fac doctor. Gigel:
– Eu mă fac inginer. Bulă: – Eu mă fac hacker. – Dar de ce măi Bulă? întreabă învățătoarea. – Am auzit că de la anul catalogul va fi publicat online. Și dacă eu n-am fost premiant, măcar copiii mei vor fi!
Bulă, în armată. – Bulă, ce este Patria? – Nu ştiu, domnule! – Eşti prost. Vasile, ce este Patria? – Patria e mama mea! – Ei, Bulă, ce este Patria? – Patria este mama lui Vasile! – Idiotule! Patria e şi mama ta, ai înţeles? – Înţeles. – Ce-ai înţeles? – Sunt frate cu Vasile!
Război cu nemții. Bulă se ascunde într-o fântână. Un neamţ vrea să facă la fel. El strigă în fântână, iar Bulă face pe ecoul. -E cineva acolo? -E cineva acolooo…? -Mai bine mă duc în pădurice… -Mai bine mă duc în păduriceee… -Mai bine arunc o grenadă… -Mai bine te duci în păduriceeee…!
Doamna Maria le povesteşte copiilor despre fotografiile făcute la şcoală: – Uitaţi-vă, peste 20 de ani o sa luaţi albumul în mână, o să vă uitaţi la fotografii şi o să spuneţi: „Aceasta e Ileana – acum e medic, acesta e Alex – acum e om de afaceri”, la care Bulă o întrerupe şi spune: „Asta e doamna Maria – a murit demult…”
Profesoara către elevi: – Vasilică, ce-i tatăl tău? – Gunoier. – Nu se spune gunoier, ci lucrător la Salubritate. – Petrică, ce-i tatăl tău? – Gropar. – Nu se spune gropar, ci lucrător la Pompe Funebre. – Ioane, ce e tatăl tău? – Cioban! – Nu, măi, Ioane, se spune Îndrumător Pastoral. – Bulă, ce-i tatăl tău? – DJ la Mystic Club. – Cum adică? – Clopotar la biserică…
– De ce ai lipsit ieri de la școală, Bulă? – A murit bunicul. – De ce minți? Eu l-am văzut azi, în drum spre școală, stătea pe balcon. – Nu mint, doamna învățătoare, l-a sprijinit tata acolo pentru că azi vine pensia.
– Tată, pot să te îmbrăţişez? – Bulă, nu mai am niciun ban! M-a îmbrăţişat mă-ta mai devreme…
Bulă într-o zi îi spune mamei sale: – Mama, ieri, după ce ai plecat, a venit o blondă bună acasă și tata a dus-o în cameră și… – Shhhh! Să spui asta când e taică-tu de față. Trece ceva vreme și vine tatăl său acasă: – Bulă, nu ai ceva să îi zici mamei? – Mama, ieri, dupa ce ai plecat, a venit o blondă bună acasă și tata a dus-o în cameră și a trântit-o jos cum te-a trântit pe tine poștasul!
Se duce Bulă la taică său: – Tata pe mine cine m-a adus? – Barza, Bulă. Se duce la maică sa: – Mama, pe mine cine m-a adus? – Barza, Bulă… Se duce și la sora-sa: – Fa, eu de unde vin? – Te-a adus barza! – Cum? Și în casa asta nu face nimeni dragoste?
– Mă, Bulă! Ce impertinent s-a uitat controlorul la tine, de parcă nu ai fi avut bilet. – Așa e. Dar n-ai văzut cum m-am uitat eu fix în ochii lui, ca şi cum aș fi avut?
Glume noi cu Bulă
– Bulă, du-te la mama și zi-i că vreau să bat la mașină. Se duce Bulă la maică sa: – Mama, mama, zice tata ca vrea să bată la mașină. – Bine Bulă, du-te și zi-i că n-am decât cerneală roșie. Îi zice Bula lui taică său, iar dupa vreo două zile din nou îl trimite pe Bulă la mama sa, iar primește răspuns că n-are decât cerneală roșie și tot așa de câteva ori. După un timp, îi zice mama lui Bulă: – Bulă, du-te la tata și zi-i că am cerneală albastră acum. Se duce, îi zice, la care taică său: – Bulă, du-te și zi-i că nu mai am nevoie de mașina ei, am scris cu mâna.
Bulă lipsește câteva zile de la școală. – Ce s-a întâmplat de ai lipsit? – Tata a fost ars, domnule diriginte. – Grav? – Cred că da. Cei de la crematoriu dau flacăra destul de mare!
– Globule, ea este d-na profesoara… D-na profesoara el este Globul!
Bulă și Ștrulă doresc să evadeze dintr-o închisoare. Pentru asta era nevoie să sară 100 de garduri. Sar ei 10, 20, 30… îl întreabă Bulă pe Ștrulă: – Mai poți mă, mai poți? – Mai pot mă, mai pot! Sar ei 40, 50, 60, Bulă din nou întreabă: – Mai poți mă, mai poți? – Mai pot, mă! 78, 80, 90 …. 98, 99 de garduri sărite. Bulă întreabă: – Mai poți mă, mai poți? – Nu mai pot! Hai să ne întoarcem înapoi. – Hai!
Ascultă Bulă și se duce, în clasă profesoara iar îi întreabă: Doamna: Tom, cu ce ai venit? Tom: Bmw. Doamna: Ion, tu cu ce ai venit? Ion: Audi. Doamna: Bulă, pe tine nu te mai întreb că știu sigur că ai venit cu bicicleta. Bulă: Ba nu doamnă, am venit cu Lamborghini! Doamna: Serios? Bravo! Și de ce ai întârziat atunci? Bulă: Mi-a căzut lanțul!
Bulă intră cu Dacia lui într-un Mercedes al unui neamţ. Ambele maşini ies puternic şifonate din accident. – 5 ani am muncit să-mi iau Mercedesu’ ăsta! se vaită neamţul. – Asta nu-i nimic, zice Bulă, smulgându-şi părul din cap. Eu am muncit o viaţă să-mi iau maşina asta. – Păi, cine te-a pus să-ţi iei maşină aşa scumpă?
Glume cu Bulă la biserică
Într-o școală de duminică, preotul vorbea despre frumusețea altruismului și generozității. Bulă se ridică în picioare și spune: – Da, tatăl meu spune și el că în viață trebuie să dai și să dai și să dai mereu. Preotul, încântat, a spus:
– Tatăl tău trebuie să fie un om foarte umil și temător de Dumnezeu. Ar fi bine ca toți să fie că el. Dar ce profesie are? – Este boxer, răspunde Bulă.
Bulă își întreabă curios tatăl: – Tata, tu te-ai însurat la biserică sau la starea civilă? – La beție fiul meu, la beție…
Bulă este întrebat la ora de religie de către preot: – Bulă ți-ai zis aseară rugăciunea înainte de culcare? – Nu, asta o face întotdeauna mama pentru mine. – Și ce zice ea pentru tine? – Doamne-ajută că ești în sfârșit în pat!
Se duce Bulă la pescuit. Stă cât stă, dar nu prinde nimic. – Doamne, dacă îmi dai un pește mare, duc jumătate la Biserică! Nu stă mult că a și prins un pește de 10 kilograme. – Între timp, se răzgândește: – Nu mai duc nimic la Biserică. Peștele se zbate și cade în apă. Nemulțumit, Bulă strigă spre cer:
– Doamne, nu mai știi de glumă?!
După ce sar toţi paraşutiştii, mai rămâne Bulă şi cu căpitanul. – Dom’ căpitan, eu nu pot să sar, zice Bulă. – De ce, Bulă? – Am visat ieri că nu mi se deschide paraşuta. – Ia, mă, paraşuta mea, dă-mi paraşuta ta şi sări! Superstiţiosule! Sare Bulă, îşi deschide paraşuta şi, la un moment dat, trece căpitanul în viteză pe lângă el: – Băga-ţi-ai picioarele-n el de vis!!!
Profesorul întreabă clasa: – Dacă aveți un dolar și-i mai cereți unul tatălui, câți bani aveți? Bulă ridică mâna și zice: – Un dolar. – Nu știi matematică, zice profesorul dezamăgit. – Nici d-voastră nu îl știți pe tata.
– Bulă, care e politica cea mai bună pe vremurile astea? – Să-i păcăleşti pe toţi. – Şi cea mai proastă? – Să crezi că i-ai păcălit.
Bulă are un frățior și copilul plânge toată ziua și noaptea și nu lasă pe nimeni să se odihnească. Bulă îi spune mamei sale: – Mami, e adevărat că frățiorul meu a venit din cer? – Da, fiule. – Nu mă miră că l-au alungat!
Bula a fost invitat de omologul său rus, Bulaev. Ajuns la Moscova, Bulaev, gazdă bună, îl plimbă prin oraș să-i arate frumusețile. Îl duce și în garsoniera lui, îi arată telefonul, ceasul, televizorul, mobila… Bulă îl întreabă cu ce se ocupă, îi răspunde că e inginer constructor. – Vezi podul acela peste râul Moscova? Ei bine, eu l-am construit! Bulă îl invită și el la Slatina, la el acasă, Bulaev vine, Bulă îi arată orașul, apoi îl cheamă acasă la el. Îi arată vila în care locuiește, interfonul de la poartă, scara interioară, combina muzicală, calculatorul, etc. – Dar tu cu ce te ocupi, măi Bulă? – Vezi râul acela? – Da, răspunde Bulaev. – Ei bine, acolo trebuia să fie un pod.
Bulă îi mărturisește unei rude din Anglia venită în vizită: – Tare aș vrea să am mai mult pământ… – De ce? – Ca să cresc mai multe vaci. – Și ce să faci cu ele? – Să le vând și să câștig bani! – Și ce să faci cu banii? – Să mai cumpăr pământ… – Pentru ce? – Ca să mai cresc niște vaci…
Glume haioase cu Bulă și bunica
Bulă: – Bunico dă-mi 100 de lei! Bunica: – Până când? Bulă: – Până nu-ți dau una!
Profesoara îl întreabă pe Bulă: -Bulă, ce cadou i-ai cumpărat bunicii, ca să i-l pui sub bradul de Crăciun? -O minge de fotbal! -O minge de fotbal? Păi bunica nu joacă fotbal. -N-are importanta! Ea cum mi-a cumpărat mie cărţi de citit?
Bulă îl întreabă pe Ştrulă: – Esti şmecher? – Bineînţeles. – Atunci dă-ţi un cap în gură!
Bulă la cabinetul medical al regimentului: – Domn doctor, mă simt foarte rău! – Ce anume îți dă starea de rău? – Armata, să trăiți, armata!
Bulă în mașină. La un moment îl depășește o găină. Apasă pe accelerator, n-o ajunge. După câțiva km ajunge la o fermă și-l întreabă pe țăran: – Ce fel de găini sunt acestea? Prima dată văd să fugă așa de repede o găină. – Da, e nouă specie, pentru carne. – Și-i gustoasă carnea? – Nu se știe, nu le putem prinde.
Învățătoarea către Bulă: – Bulă, schimbă-ți numele, pentru că dacă înlocuiești prima literă, iese un cuvânt foarte urât! Zis și făcut! A doua zi vine Bulă la școală: -D-na învățătoare! Mi-am schimbat numele! -Bravo! Cum te cheamă acum? -Denis!
Era Bulă pe cămilă în deșert și se strică cămila. Bulă neștiind ce să facă, o duce la service-ul de cămile. Acolo mecanicul urcă cămila pe o rampă și îi dă cu două cărămizi în testicule până când începe cămila să țipe și să bage turbo. Bulă rămas uimit zice: – Bună idee, dar eu cu o mai prind? – Urcă pe rampă!
Bulă se întâlnește pe stradă cu un prieten care îl întreabă: – Bulă, am auzit că ți-a murit soacra. Ce-a avut? – Ceva bijuterii, un televizor și puține economii… – Nu asta te-am întrebat. Ce i-a lipsit? – Păi, mașină, o casă sau un apartament proprietate personală… – Bulă, de ce a murit? – A fost la noi în vizită, eu i-am spus să meargă în pivniță să aducă niște cartofi, să facem piure. A căzut pe scări și și-a rupt gâtul. – Ce ghinion! Și ce-ați făcut? – Macaroane cu brânză!
Bulă în prima zi de armată. Un plutonier trece prin fața rândului de soldați și întreabă: − Ce-ai fost în viața civilă, soldat? Unul brutar, altul măcelar, altul electrician, fiecare după pregătire. Ajunge și la Bulă: − Ce-ai fost în viața civilă? − Am fost fericit, să trăiți!
Mama lui Bulă stătea de vorbă la cofetărie cu două vecine. Subiectul: cât de mult câștigă copiii lor. Prima: – Vasile, băiatul meu, a ajuns mare chirurg și are atât de mulți bani, încât a făcut cadou o mașină unui prieten de-al lui. A doua:
– Gheorghiță al meu a ajuns mare avocat și are atația bani, încât a făcut cadou un apartament unui prieten de-al lui. Mama lui Bulă: – Bulă al meu n-a învățat nimic, nu s-a ales nimic de el, e șomer și se droghează. Și, colac peste pupăză, e și homosexual. Norocul lui că are doi amanți, unul doctor și unul avocat, care i-au făcut cadou o casă și o mașină.
Glume scurte cu Bulă
– Unde mergi Bulă? – La cor! – Și ce faci acolo? – Bem coniac și jucăm table. – Și când cântați? – Pe drum, la întoarcere!
Bulă se duce cu doi iepurași la școală și îi oferă cadou doamnei profesoare care este foarte impresionată: – Vaaai, ce drăguți sunt! Dar cum i-ai prins? – Călărindu-se!
Bulă era odată la un test, nu învățase nimic și scrise numai prostii la lucrarea respectivă. După ce domnul profesor a corectat testele, l-a chemat pe Bulă, l-a pupat pe frunte și i-a zis : – Să le spui prietenilor tăi că te-am pupat în fund, că ăsta nu poate fi numit cap!
Părinții îl întreabă pe Bulă: – Vrei un frate sau o surioară? – Nu vreau nimic. Mă descurc și singur cu voi!
La dentist, o mamă își imploră fiul: – Bulă, te rog, puiule, fii cuminte, deschide gura și fă Aaaa, pentru ca doctorul să poată să-și scoată degetele…
Pe Bulă îl întreabă profesoara la școală: – Bulă, ce e tatăl tău? – Doctor stomatolog agricol. – Ce mai e și asta? – Pune dinți la greblă.
Vede Bulă ceva scris pe un gard: „Atenție! Papagal rău!”. Intră el să vadă grozăvia și se apropie de colivie. – Grivei, sari pe el!
La examen, subiectul era „Demonstrați că scaunul de la catedră este invizibil”.
Toți studenții scriu câte 5-6 pagini, dar nota 10 o ia Bulă, care scrisese doar 2 cuvinte:
– „Ce scaun?”
Articole recomandate
Se duce Bulă la doctor: Dom’ doctor, am și eu o problemă… Am un dop în fund și nu mai pot face nevoile și eu ca tot omul. – Dar cum a ajuns acolo? – Păi… Mergeam pe o plajă și am dat fără să vreau cu piciorul într-o lampă fermecată. A ieșit un duh de acolo și mi-a zis că îmi îndeplinește o dorință, orice. – Și? – Eu am zis: NO SHIT!
Un general inspecteaza plutonul lui Bulă. Ajunge la acesta, îl bate prietenos pe umăr și zice: – Cum îți merge, fiul meu? La care Bulă radios: – Ce bine că te-am găsit, tata! Mama te caută de ani și ani!
– Cât este jumătatea lui opt? întrebă învățătoarea. – Pe vertical sau pe orizontal? întreabă la rândul lui, Bulă. – Cum vrei s-o iei, numai spune-ne. – Păi pe orizontal este zero, pe vertical este trei.
– Bulă, vrei să spui că nu te-a ajutat tatăl tău la rezolvarea problemei? – Nu m-a ajutat. – Dă-ți cuvântul. – Mi-l dau. Nu m-a ajutat, a rezolvat-o singur.
Bulă în armată primește o scrisoare de la nevastă-sa. O deschide în fața colegilor și toți încep să râdă. – Auzi, Bulă, de ce nu e scris nimic pe foaie? Ce, nevasta-ta nu știe să scrie? – Nu bă, suntem certați și nu vorbim!
Bancuri noi cu Bulă
- Bulă, neavând studii, se hotărăște să-și facă o fermă. În prima lună își cumpără 100 de pui, în a doua lună își mai cumpără 100 și tot așa timp de un an. După un an se întâlnește cu Ștrulă: – Ce-ți mai face ferma, măi Bulă? întrebă Ștrulă. – Rău, Ștrulă, rău! – Da de ce? – Păi, nu mai am nici un pui! – Cum așa ?! – Nu știu, mă. Cred că fac ceva greșit. Ori îi plantez prea adânc ori nu îi ud destul.
- Bulă se mută într-un apartament nou. Seara privește pe fereastră. În blocul de vis-a-vis vede o tânără foarte frumoasă pe care a început apoi s-o urmărească în fiecare seară. După o vreme, într-o dimineață îi sună telefonul. – Alo, bună dimineața, sunt vecina de vis-a-vis. Scuze pentru deranj, dar n-ai văzut cumva aseară unde mi-am pus sutienul?
- Mama aude gălăgie pe coridor, în toiul nopții. Iese din dormitor și îl vede pe Bulă cu o umbrelă în mână. – Unde pleci la ora asta? – La bordel. – Te-ai tâmpit?! Mucosule! Treci la culcare imediat. După vreo jumătate de oră iarăși aude gălăgie. Iar Bulă. – Unde pleci iarăși? – La bordel. – Treci imediat în camera ta! – Bine, atunci să vedem cum ajunge tata acasă pe ploaia asta.
- Bulă la magazin, întreabă vânzătoarea: – Bună ziua, fiţi amabilă, aveţi pâine? – Da avem, de care doriţi? – Păi, aveţi mai multe feluri? – Da, de azi, de ieri si de alaltăieri. – Bineinţeles că doresc una de azi! – Reveniţi vă rog peste 2 zile!
Bancuri cu Bulă și Ștrulă la școală
La ora de engleză, profesoara îl întreabă pe Bulă: – Bulă, cum îi zici lui Ştrulă, în engleză, „Ştrulă, vino încoace“! – Ştrulă, come here! – Bravo, Bulă! Dar cum îi zici „du-te încolo“? Stă Bulă, se gândeşte un pic, apoi răspunde sigur pe el: – Mă duc în partea cealaltă şi îi zic: „come here“!
Bulă și Ștrulă la examenul de admitere în poliție. Primul intră Bulă. -Cine a fost autorul poeziei Luceafărul? -Mihai Eminescu, răspunde Bulă. -Cât la sută din România sunt fabrici? -48-50%. -Și ce se fabrică în ele? -Unelte, motorașe și alte chestii. -Foarte bine, ești admis. Iese Bulă afară fericit și îi spune lui Ștrulă: -Bă, la prima răspunzi Mihai Eminescu, la a doua 48-50% și la a treia unelte, motorașe și alte chestii. Intră Ștrulă: -Cum te numești? -Mihai Eminescu. -Ești prost? -48-50%. -Ce ai în cap? -Unelte, motorașe și alte chestii.